AI pentru birou, marketing și decizii | cursuri gratuite și practice pentru IMM-uri | locuri limitate

Participare gratuită pentru beneficiarii CITYINNOHUB | Locuri limitate: 20 de persoane/curs
În luna mai, CITYINNOHUB lansează patru cursuri intensive, cu prezență fizică, dedicate utilizării Inteligenței Artificiale pentru eficientizarea activității în IMM-uri. Fiecare curs durează 2 zile x 4 ore (8 ore în total), iar participarea este gratuită pentru beneficiarii proiectului. Accesul se face pe bază de preînscriere și selecție, iar data limită pentru aplicare este 15 mai 2025.
Doar 20 de locuri sunt disponibile pentru fiecare curs, iar selecția participanților se va încheia până pe 20 mai, cu notificare prin e-mail pentru cei admiși.
📥 Completează formularul de înscriere AICI
Ce cursuri poți alege?
🔹 Optimizarea sarcinilor de birou cu ajutorul Inteligenței Artificiale
Învață cum să elimini sarcinile repetitive și să automatizezi activități administrative precum redactarea documentelor, gestionarea e-mailurilor, programarea ședințelor, facturarea sau arhivarea contractelor. Cursul include instrumente precum RPA, OCR, speech-to-text și traduceri automate.
🔹 Strategii de Marketing Inteligent cu ajutorul IA
Află cum să creezi campanii personalizate, să segmentezi publicul-țintă, să dezvolți conținut cu ajutorul IA și să implementezi chatboți pentru vânzări și suport. Vei lucra cu scenarii practice pentru promovare digitală, generare de conținut și analiză predictivă.
🔹 De la Date la Decizii: Cum să folosim IA pentru managementul IMM-urilor
Acest curs te ajută să iei decizii bazate pe date și să folosești instrumente de Business Intelligence. Vei învăța să interpretezi date financiare, să creezi tablouri de bord, să optimizezi procese operaționale și să aplici analize predictive pentru creșterea afacerii.
🔹Design Thinking + AI: Cum găsești idei eficiente și aplicabile
Acest curs te învață cum să combini gândirea creativă cu puterea Inteligenței Artificiale pentru a genera rapid soluții inovatoare, testabile și adaptate realității de business. Vei parcurge etapele esențiale ale metodei Design Thinking – de la înțelegerea nevoilor reale ale utilizatorilor, până la prototipare și validare – folosind instrumente AI pentru analiză, generare de idei, simulări și luarea deciziilor. Ideal pentru antreprenori, manageri și echipe care vor să inoveze eficient și cu impact.
Detalii organizatorice:
-
Prezență fizică în sala de curs
-
Durata: 2 zile x 4 ore (total 8 ore)
-
Facilitatori: Cristian Culea și Radu Vasile
-
Participare gratuită pentru beneficiarii CITYINNOHUB
Resurse CITYINNOHUB
Finanțare de până la 1.600.000 EUR pentru întreprinderi nou înființate inovatoare din regiuni mai puțin dezvoltate
Acțiunile sprijinite în cadrul apelului vizează creșterea investițiilor în noile tehnologii și inovare, promovarea inovării în cadrul întreprinderilor noi înființate inovatoare, creșterea performanței și a calității CDI, valorificarea rezultatelor CDI pentru creșterea capacității CDI și a competitivității economiei în România, fiind vizate proiecte pentru dezvoltarea de produse/procese/servicii inovative care se adreseaza întreprinderilor nou înființate inovatoare.
Finanțare de până la 15.000.000 EUR pentru proiecte complexe de CDI în parteneriat organizații de cercetare – IMM-uri
Apelul vizează proiecte complexe de CDI, care oferă soluții la probleme cu impact național, identificate prin procesul de descoperire antreprenorială. Activitățile de CDI din cadrul proiectelor urmăresc întregul traiect de la concept la piață (TRL2 – TRL9) prin consolidarea inițiativelor integrate, respectiv prin colaborări multiactor.
Finanțări pentru transformarea digitală
Despre oportunitățile de finanțare pentru susținerea planului de transformare digitală a IMM_ului sau instituției din zona de SE a României puteți citi mai mult în materialul realizat de CITYINNOHUB. Au fost analizate finanțări nerambursabile regionale, naționale și europene.
Abonați-vă la continut exclusiv
CITYINNOHUB
Nu rata ocazia de a explora o lume a posibilităților în cadrul evenimentului CITYINNOHUB, unde ideile revoluționare se întâlnesc cu resursele și expertiza necesară succesului.



