Proiect pilot: Automatizare Înscriere în Învățământul Preșcolar și Antepreșcolar

mai 23, 2025

Acest proiect își propune digitalizarea procesului de înscriere în învățământul preșcolar, facilitând părintelui sau reprezentantului legal al copilului să depună cererea pentru înscriere la grădinițe în format digital prin intermediul unui asistent virtual tip chatbot cu suport de automatizare inteligentă (RPA).

Link: https://isjcta.ro/inscriere-in-invatamantul-prescolar-si-anteprescolar/ 

Proiectul pilot de digitalizare a procesului de înscriere în învățământul preșcolar se realizează pe baza Contractului de acordare a finanțării NR. CITY044/ 07.06.2024, semnat între INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN CONSTANȚA, în calitate de Beneficiar și UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANTA, în calitate de Prestator și Coordonator al Consorțiului CiTylnnoHub.

Link Chatbot

Acest proiect își propune digitalizarea procesului de înscriere în învățământul preșcolar, facilitând părintelui sau reprezentantului legal al copilului să depună cererea pentru înscriere la grădinițe în format digital prin intermediul unui asistent virtual tip chatbot cu suport de automatizare inteligentă (RPA).

Beneficiile acestui sistem includ economisirea timpului pentru părinți, reducerea birocrației și creșterea transparenței în procesul de înscriere. Părintele sau reprezentantul legal al copilului va încărca informațiile și documentele necesare conform Metodologiei-cadru din 15 martie 2024 de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, aprobată prin Ordinul 4018/2024 al Ministerului educației („Metodologia”), în format digital. Odată ce aceste date sunt furnizate, sistemul va genera o cerere completată, împreună cu documentele încărcate, pe care părintele o va confirma.

După confirmare, sistemul va trimite automat solicitanților o notificare prin email referitoare la înregistrarea cererii, care conține și cererea completată, asigurându-se astfel că aceștia sunt la curent cu statusul înscrierii. De asemenea, instituția de învățământ va fi notificată automat și va primi setul de documente aferent.

Este important de menționat că digitalizarea procesului se concentrează exclusiv pe colectarea datelor și documentelor necesare pentru înscrierea în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România („SIIIR”), prin intermediul utilizării tehnologiei de automatizare inteligentă (RPA). Selecția candidaților admiși sau respinși rămâne un proces manual, gestionat de comisiile instituțiilor de învățământ.

Documentele originale vor fi predate de către părinți sau reprezentanți legali exclusiv pentru copiii admiși în urma procesului de evaluare, asigurând astfel o gestionare eficientă și transparentă a înscrierilor.

Proiectul pilot are ca scop simplificarea și eficientizarea acestui proces esențial pentru părinți și instituțiile de învățământ și va funcționa în paralel cu modalitățile deja existente pentru înscriere.

 

Resurse CITYINNOHUB

LevelUP Digital pentru companiile din domeniul farmaceutic | 19 iunie 2025

LevelUP Digital pentru companiile din domeniul farmaceutic | 19 iunie 2025

CITYINNOHUB si partenerii sai tehnologici te invita la un eveniment dedicat transformarii digitale in domeniul farmaceutic. Vei descoperi solutii aplicate pentru digitalizarea activitatii in farmacii, depozite de medicamente, lanturi farmaceutice si magazine online, cu exemple practice si demonstratii tehnologice.

Abonați-vă la continut exclusiv
CITYINNOHUB

Nu rata ocazia de a explora o lume a posibilităților în cadrul evenimentului CITYINNOHUB, unde ideile revoluționare se întâlnesc cu resursele și expertiza necesară succesului.