Finanțare de până la 15.000.000 EUR pentru proiecte complexe de CDI în parteneriat organizații de cercetare – IMM-uri
Apelul vizează proiecte complexe de CDI, care oferă soluții la probleme cu impact național, identificate prin procesul de descoperire antreprenorială. Activitățile de CDI din cadrul proiectelor urmăresc întregul traiect de la concept la piață (TRL2 – TRL9) prin consolidarea inițiativelor integrate, respectiv prin colaborări multiactor.
Proiectele vor fi depuse în parteneriat (consorții de inovare și transfer tehnologic), formare din organizații de cercetare (minimum 1 organizație publică) și întreprinderi (minimum 3 IMM-uri).
Cine poate beneficia de finanțare?
Solicitanții eligibili în cadrul prezentului apel de proiecte sunt:
- Organizații publice de cercetare (institute de cercetare, instituții de învăţământ superior etc.), înregistrate și care își desfășoară activitatea în România;
- Întreprinderi mici și mijlocii (inclusiv microîntreprinderi), cu sediul sau o sucursală în România.
Valoarea finanțării?
Valoarea ajutorului nerambursabil propus este cuprinsă între 10.000.000 euro și 15.000.000 euro (pentru un nivel de pregătire tehnologică TRL9).
- În cazul partenerilor de tip întreprindere, ratele de cofinanțare proprii se calculează în conformitate cu prevederile Schemei de ajutor de stat pentru activități de cercetare-dezvoltare și inovare finanțate prin Prioritatea 1 a Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF) și respectiv ale Schemei de ajutor de minimis, aplicabile prezentului apel.
- Pentru liderii de parteneriat/partenerii de tip organizație publică de cercetare cuantumul finanțării acordate este în procent de 100%.
Activităţi eligibile?
- Activități eligibile exclusiv pentru IMM-uri (lider și/sau parteneri în proiecte):
- activități pentru introducerea în producție a rezultatelor cercetării, inovării și transferului tehnologic;
- Activități eligibile pentru ambele categorii de beneficiari (organizații de cercetare și IMM-uri)
- activitățile de cercetare – dezvoltare (cercetare industrială și/sau dezvoltare experimentală);
- activități de inovare de produs;
- activități de inovare de proces și organizațională;
- activitățile de transfer tehnologic/de cunoștințe;
- activităţile de informare şi publicitate privind proiectul (obligatorii);
- activități de audit de proiect (opțional);
- activități de management de proiect.
Pentru mai multe detalii cu privire la eligbilitatea solicitanților, activităților, cheltuielilor și criterii de selecție, consultați fișa apelului atașată mai jos.
Consultă mai jos Fișa de prezentare a apelului:
Fisa prezentare apel
Resurse CITYINNOHUB
LevelUP Digital pentru companiile din domeniul farmaceutic | 19 iunie 2025
CITYINNOHUB si partenerii sai tehnologici te invita la un eveniment dedicat transformarii digitale in domeniul farmaceutic. Vei descoperi solutii aplicate pentru digitalizarea activitatii in farmacii, depozite de medicamente, lanturi farmaceutice si magazine online, cu exemple practice si demonstratii tehnologice.
Calendarul workshop-urilor CITYINNOHUB pentru luna martie 2025 – Access to Finance
Te invităm să participi la workshop-urile tematice organizate de CiTyInnoHub, concepute pentru a sprijini accesarea finanțărilor și dezvoltarea proiectelor de succes. În perioada următoare, vom organiza sesiuni dedicate finanțărilor regionale și practicilor eficiente de management de proiect.
O nouă rundă pentru proiecte de reducere a abandonului școlar cu componentă digitală!
Ministerul Educației a lansat în consultare publică ghidul solicitantului pentru deschiderea unei noi runde de granturi „PNRAS Runda a II-a (Seria a 4-a)”, finanțată prin PNRR – Componenta Educație.
Abonați-vă la continut exclusiv
CITYINNOHUB
Nu rata ocazia de a explora o lume a posibilităților în cadrul evenimentului CITYINNOHUB, unde ideile revoluționare se întâlnesc cu resursele și expertiza necesară succesului.





