Apel Granturi pentru sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate (PNRR)

Cine poate beneficia de finanțare?
IMM-uri (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii), înființate cel târziu la data de 31 decembrie 2021, care depun proiecte în parteneriat:
• lider de parteneriat – IMM care nu desfășoară activitate în domeniul IT
• partener – IMM care desfășoară activitate în domeniul IT
Ce tipuri de proiecte sunt finanțate?
În cadrul prezentului apel de proiecte sunt eligibile pentru acordarea ajutoarelor de stat regionale, ajutoare pentru cercetare și dezvoltare și ajutoare de minimis activitățile care au ca scop sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea și implementarea de tehnologiilor digitale avansate (cum ar fi inteligența artificială, datele și cloud computingul, tehnologia blockchain, calculul de înaltă performanță și cuantică, internetul obiectelor, securitatea cibernetică).
Câte proiecte vor beneficia de finanțare?
Se estimează un număr de 108 contracte de finanțare semnate în cadrul prezentului apel de proiecte.
Valoarea finanțării?
Bugetul total este de 150 milioane euro, echivalent în lei.
Valoarea finanțării nerambursabile cumulate ce poate fi acordată pentru un proiect (se va determina în funcție de categoria în care se încadrează liderul de parteneriat, indiferent de categoria IMM în care se încadrează partenerul, după cum urmează:
a) Microîntreprinderi – 500.000 – 600.000 euro;
b) Întreprinderi mici – 500.000 – 1.500.000 euro;
c) Întreprinderi mijlocii – 500.000 – 3.000.000 euro.
Modalitatea de depunere a proiectelor?
Proiectele vor fi depuse în format electronic prin platforma destinată proiectelor finanțate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență
Consultă mai jos Fișa de prezentare a apelului:
Fișă apel CityInnoHub_PNRR C9 I3
Pentru mai multe detalii, consultați documentele apelului de proiecte
Resurse CITYINNOHUB
OPORTUNITATE DE FINANȚARE PRIN EIT MANUFACTURING PENTRU STARTUP-URILE DIN REGIUNEA SUD-EST A ROMÂNIEI
Apelul de finanțare – BoostUp! South East 2023 pentru internaționalizarea și scalarea business-urilor – a fost deschis în august 2023 și rămâne deschis pentru depunerea de proiecte până pe 16 octombrie 2023 – ora 23:59 CEST.
Finanțare de până la 200.000 EUR pentru creșterea competitivității microîntreprinderilor din regiunea Sud-Est
Sprijinul financiar nerambursabil se acordă pentru creșterea competitivității microîntreprinderilor din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est. Modernizarea acestora se va realiza în vederea unei îmbunătățiri semnificative a capacității tehnologice, industriale și organizaționale de a gestiona dezvoltarea de produse și servicii.
Schema de minimis pentru incoming pentru operatorii economici din sectorul turismului
Schema de minimis pentru incoming, valabilă până la data de 31.12.2023, susține întreprinderile din turism, prin acordarea de ajutoare de minimis pentru acoperirea parțială a cheltuielilor efectuate cu organizarea de pachete de servicii turistice pentru turiștii străini.
Abonați-vă la continut exclusiv
CITYINNOHUB
Nu rata ocazia de a explora o lume a posibilităților în cadrul evenimentului CITYINNOHUB, unde ideile revoluționare se întâlnesc cu resursele și expertiza necesară succesului.





